luni, 8 martie 2010

Cum să îndepărtați și să preveniți căpușele


Tratamentul și Prevenția
Căpușele sunt artropode agasante care parazitează pisicile. Scopul lor în viață este acela de a găsi o creatură cu sângele cald pentru a se putea hrăni. Medicii veterinari și proprietarii de animăluțe de companie s-au luptat cu acești paraziți minusculi de zeci de ani și războiul continuă.
Căpușele sunt membrii ai ordinului Acarina și nu sunt insecte. Căpușele și acarieni sunt calsificați toți într-o clasă numai a lor. În ceea ce privește transmiterea bolilor, țânțarii și căpușele sunt principalii agenți implicați, căpușele fiind cele mai importante.
Căpușele sunt împărțite în 3 familii diferite. Două dintre aceste 3 familii sunt mai frecvent implicate în patologia animăluțelor de companie, familia Ixodidae și familia Argasidae. În familia Ixodidae, există aproximativ 60 de specii diferite care au fost semnalate în întreaga lume. În familia Argasidae, există circa 20 de specii semnalate în SUA, dar și în țara noastă.
Există 4 stadii în ciclul biologic al unei căpușe: ou, larvă, nimfă și adult. Acest ciclu biologic poate fi finalizat în aproximativ 2 luni. Larvele, nimfele și adulții, toți se hrănesc cu sânge și după o hrănire, căpușa se desprinde de pe sursa de hrană, iar larva va năpârli la stadiul de nimfă și nimfa va năpârli la stadiul de adult. Femela adultă va depunde ouăle. Căpușele de sex mascul ingeră o cantitate mult mai redusă de sânge decât femelele.
Atunci când căpușele au nevoie de o masă de sânge, își caută prada folosindu-se de termosenzori. Respectiv, atunci când un obiect cald trece pe lângă ele, căpușele se atașează de acest obiect agățându-se de îmbrăcăminte sau blană sau căzând din copaci pe obiect.
După ce prada a fost aleasă, căpușa migrează într-o zonă care este dotată cu mai puțin păr sau care nu prezintă dificultăți din punct de vedere al hrănirii (urechile și pielea din jurul urechilor sau buzelor sunt locurile obișnuite). Căpușa își inseră aparatul bucal de forma unor clești în piele și începe să se hrănească. Aceste piese bucale sunt blocate în loc și se vor „disloca” numai atunci când căpușa și-a terminat festinul. Odată ce hrănirea s-a terminat, femela adultă va cădea de pe pradă și-și va căuta adăpost. Ouăle sunt depuse, iar femela adultă moare.
Îndepărtarea căpușelor
Au fost încercate multe metode de îndepărtare a căpușelor, multe dintre acestea nefiind recomandate. Aplicarea unui chibrit care tocmai a fost stins sau chiar a unui cibrit încă aprins pe corpul căpușei nu va determina retragerea și desprinderea căpușei. Piesele care compun aparatul bucal al căpușei se vor detașa numai atunci când căpușa și-a terminat masa. De asemenea, aplicarea lacului de unghii va sufoca căpușa, dar nu va determina desprinderea acesteia.
· Cea mai bună recomandare în ceea ce privește înlăturarea unei căpușe este aceea de a utiliza o pensetă sau un dispozitiv de îndepărtare a căpușelor care este disponibil în comerț cu ajutorul căruia se va putea extrage căpușa. Nu atingeți căpușa având în vedere că aceasta are potențialul de a transmite boli. Aveți în vedere să folosiți mănuși atunci când scoateți o căpușă.
· Atunci când utilizați o pensetă sau un dispozitiv de îndepărtare a căpușelor, prindeți căpușa cât mai aproape de capul acesteia cu putință. Prin intermediul unei apăsări delicate și ferme, extrageți căpușa din piele. Frecvent, fragmente de piele se pot detașa odată cu căpușa.
· În cazul în care capul căpușei rămâne în piele, încercați să-l apucați și să îndepărtați cât mai mult din acesta. Dacă nu reușiți să îndepărtați capul în totalitate, nu vă agitați. Acest lucru nu constituie un pericol pentru viața animăluțului. Sistemul imunitar al animăluțului dvs. de companie va încerca să îndepărteze capul căpușei prin crearea unei reacții locale (granulom de corp străin) sau chiar a unui abces mic.
· De obicei, nu este necesar un tratament suplimentar, dar dacă sunteți îngrijorați, contactați-vă medicul veterinar. Există un instrumentar chirurgical care poate fi utilizat pentru a înlătura partea rămasă din căpușă.
Controlul și Prevenția infestației cu căpușe
Controlul și prevenția căpușelor sunt extrem de importante în reducerea riscului contractării bolilor asociate infestației cu căpușe. Acest lucru include îndepărtarea căpușelor cât mai repede cu putință și încercarea de a evita atașarea ulterioară a acestora.
Evitarea căpușelor implică evitarea mediilor care le adăpostesc. O atenție specială trebuie avută în păduri și în zonele cu iarbă înaltă și arbuști pitici. Atunci când călătoriți, fiți conștienți de faptul că anumite zone ale țării au populații mult mai mari de căpușe în comparație cu altele. Mai mult, având în vedere că ele pot fi transportate fără nici măcar să avem zabar dintr-un loc în altul pe îmbrăcăminte sau pe corpul nostru sau al animăluțelor noastre de companie, există întotdeauna posibilitatea ca un individ sau un animal să intre în contact cu o căpușă.
Căpușele pot fi omorâte prin pulverizarea, înmuierea, îmbăierea, pudrarea sau aplicarea medicamentelor topice pe indivizii afectați cu produsele acaricide (care ucid căpușele) adecvate. Zgărzile anti-căpușe sau produsele care se aplică local pot acționa fie prin împiedicarea atașării căpușelor noi, fie prin favorizarea detașării căpușelor deja atașate.
Există multe produse în comerț care combat infestația cu căpușe. O parte dintre acestea pot fi procurate fără a fi nevoie de o rețetă; altele sunt eliberate pe bază de prescripție, putând fi achiziționate numai de la medicul dvs. veterinar. Fie că achiziționați un produs fără rețetă, fie unul pe baza unei prescripții medicale, este întotdeauna o idee bună să vă consultați în prealabil cu medicul dvs. veterinar.
Unele dintre cele mai sigure și mai eficiente produse pe care medicul dvs. veterinar vi le poate recomanda sunt reprezentate de produsele topice spot-on (pipete) și de anumite zgărzi anti-căpușe. Produsele topice spot-on sunt, în general, aplicate pe pielea dintre omoplații animăluțului, o dată pe lună. Unele dintre acestea sunt eficiente și împotriva altor paraziți (de exemplu, purici, paraziți intestinali). Produsele topice sistemice (se aplică local, dar difuzează pe toată pielea) sunt reprezentate de Frontline®, Frontline Plus®, Frontline Combo® (fipronil cu sau fără metopren, un regulator de creștere al insectelor) și Revolution®, Stronghold® (selamectină). Produsele anti-căpușe pentru câini nu trebuie să fie utilizate NICIODATĂ la pisici deoarece pot determina intoxicații severe și chiar moartea acestora din urmă.
Transmiterea bolilor
Căpușele sunt considerate purtătoarele și transmițătoarele excelente ale diferitor boli. Căpușele din familia Ixodidae transmit majoritatea bolilor. Căpușa maronie a câinelui și căpușa americană a câinelui sunt cei mai comuni transportatori ai bolilor, incluzând cytauxzoonoza, ehrlichioza și boala Lyme. Deși toate căpușele au potențialul de a transmite boli, marea majoritatea a mușcăturilor de căpușă nu se soldează cu transmiterea de boli. Totuși, este o bună idee să vă controlați frecvent animăluțele de companie de orice semn de infestație cu căpușe, după ce acestea s-au întors dintr-o zonă care ar putea fi infestată cu căpușe, chiar și în cazul în care animăluțele respective primesc produse de prevenție (antiparazitare) pentru căpuși. Descoperirea acestor paraziți și îndepărtarea rapidă a acestora sunt metode importante de control a potențialelor boli. Cu cât sunt mai repede îndepărtate căpușele de pe animăluțul dvs., cu atât este mai puțin probabil să se producă transmiterea oricărei boli.
Cea mai bună metodă de control a transmiterii bolilor este reprezentată de asocierea mijloacelor de evitare a căpușelor cu medicația specifică de prevenție a căpușelor.
Medicul dvs. veterinar este singurul în măsură să hotărască care este cea mai bună metodă de control a căpușelor pentru animăluțul dvs. de companie, în funcție de proprii factori de risc (expunerea potențială, stilul de viață, localizarea geografică) și dacă există necesitatea unui spectru mai larg de acțiune al medicației antiparazitare. Apariția multor medicamente de control a căpușelor a făcut controlul căpușelor și prevenția bolilor mai facilă și mai sigură ca niciodată.

Peritonita infecțioasă felină

Prezentare generală

Peritonita infecțioasă felină este o boală progresivă și, în final, fatală a pisicilor cauzată de un coronavirus mutant.

Multe pisici sunt infectate cu o formă relativ benignă a coronavirusului, dar numai la anumite pisici acest virus va suferi mutații pentru a deveni patogen (provocând peritonita infecțioasă felină). Prin urmare, acest lucru înseamnă că, coronavirusul la fiecare pisică în parte poate suferi mutații (sau nu) devenind virusul peritonitei infecțioase feline. În consecință, peritonita infecțioasă felină nu se transmite orizontal (de la pisică la pisică).

Anterior, s-a sugerat că pisicile pot transmite boala la alte pisici prin salivă, urină și fecale. De asemenea, s-a sugerat că în gospodăriile în care se găsesc mai multe pisici poate crește riscul de îmbolnăvire. Recent, cercetările au sugerat că riscul de transmitere a virusului de la o pisică infectată la alte pisici din aceeași gospodărie este foarte puțin probabil. Pisicile care trăiesc alături de o pisică cu peritonită infecțioasă felină nu vor fi mai susceptibile de a prezenta această mutație în viitor decât în cazul în care acestea nu ar fi intrat în contact cu pisica cu peritonită infecțioasă felină.

Contactul cu fecalele este o cale posibilă de infecție. Totuși, odată ce virusul a suferit mutațiile, coronavirusul patogen invadează organismul pisicii și nu mai este eliminat de la nivel intestinal.

Factorii care cresc riscul de infecție sunt reprezentați de vârsta tânără și infecția concomitentă cu virusul leucemiei feline sau cu virusul imunodeficienței feline.

Cele două forme ale peritonitei infecțioase feline letale sunt cea exsudativă (umedă), cea non-exsudativă (uscată), precum și combinațiile celor două.

· Peritonita infecțioasă felină exsudativă. Cel mai caracteristic semn este acumularea de lichid în interiorul abdomenului sau toracelui. Acumularea excesivă poate determina dificultăți în respirație.

· Peritonita infecțioasă non-exsudativă. Debutul este, de obicei, mai lent. Acumularea de lichid este minimă, dar scăderea în greutate, depresia, anemia și febra sunt aproape întodeauna prezente. De asemenea, s-ar putea să vedeți semnele insuficienței renale, insuficienței hepatice, bolii pancreatice și ale altor boli. Este adesea o boală dificil de diagnosticat deoarece semnele sunt similare cu cele ale altor boli.

Deși virusul poate supraviețui în mediul înconjurător timp de mai multe săptămâni, acesta este inactivat de majoritatea detergenților și dezinfectanților de uz casnic.

Ce ar trebui să vă atragă atenția

Simptomele peritonitei infecțioase feline sunt nespecifice, dar pot include oricare din următoarele:

· Febră

· Letargie

· Lipsa poftei de mâncare

· Scăderea în greutate

· Vărsături

· Diareea

· Icter (culoare galbenă a pielii, ochilor, urechilor, nasului sau gingiilor)

· Gingii palide

· Abdomen destins (în peritonita infecțioasă felină exsudativă)

· Respirație dificilă (datorită acumulării de lichid în torace)

· Convulsii sau paralizii, cu implicarea sistemului nervos

· Anomalii oculare

Diagnosticul

Nu există teste specifice pentru diagnosticarea peritonitei infecțioase feline. Medicul dvs. veterinar va obține un istoric medical complet și va efectua un examen fizic amănunțit pentru a facilita diagnosticarea. Majoritatea pisicilor prezentate pentru îngrijiri medical-veterinare sunt deja bolnave și o serie de alte boli produc simptome similare. Prin urmare, medicul dvs. veterinar foarte probabil vă va recomanda anumite teste pentru a exclude alte boli, precum și pentru a confirma peritonita infecțioasă felină. Aceste teste pot include următoarele:

· Examenul oftalmologic complet, incluzând examinarea fundului de ochi pentru a evalua partea posterioară a ochiului și a investiga modificările caracteristice peritonitei infecțioase feline

· Hemograma completă pentru a evalua prezența numărului scăzut de limfocite și anemia (aspecte clinice adesea observate la pisicile cu peritonită infecțioasă felină)

· Testele biochimice serice sunt întreprinse pentru a evalua efectul peritonitei infecțioase feline asupra organelor, cum ar fi rinichii și ficatul, precum și pentru a evalua starea generală de sănătate a pisicii dvs. Aceste teste pot, de asemenea, determina nivelurile de proteină din sânge. Nivelurile ridicate pot fi utile pentru a dovedi caracterul infecțios al peritonitei infecțioase feline.

· Testul pentru virusul leucemiei feline și testul pentru virusul imunodeficienței feline pentru a evalua pisica pentru alte infecții virale grave

· Titrul pentru peritonita infecțioasă felină (testul anticorpilor serici). Este important de menționat că acest test identifică prezența anticorpilor produși împotriva coronavirusului, dar nu poate stabili cu certitudine că anticorpii respectivi sunt produși în mod specific împotriva coronavirusului care cauzează peritonita infecțioasă felină. Un test de diagnostic molecular specializat denumit reacția în lanț a polimerazei (PCR), recent a devenit accesibil pentru diagnosticarea peritonitei infecțioase feline, dar necesită o testare mai extinsă pentru a-i stabili utilitatea.

· Analiza microscopică a lichidului prelevat din cavitatea toracică sau abdominală

· Analiza de urină pentru a evalua funcția renală

· Radiografiile toracice pentru a identifica acumularea de lichid

· Radiografiile abdominale pentru a identifica mărirea în dimensiune a organelor (de exemplu, ficat, rinichi)

· Examinarea ecografică a abdomenului pentru a identifica mărirea în dimensiune a organelor și infiltrarea organelor cu mase care ar putea reprezenta infiltrate inflamatorii, denumite granuloame, formațiuni tipice ale peritonitei infecțioase feline

· Analiza microscopică și chimică a lichidului cefalorahidian (LCR) la pisicile cu simptome nervoase compatibile cu peritonita infecțioasă felină

Tratamentul

Nu există un tratament definitiv sau un remediu pentru peritonita infecțioasă felină, iar tratamentul este limitat la terapia simptomatică și de susținere. În funcție de severitatea bolii pisicii dvs., tratamentul poate varia de la îngrijirea în ambulatoriu până la spitalizarea pacientului și tratamentele intensive cu lichide și medicamente. Tratamentul poate include una sau mai multe dintre următoarele:

· Administrarea lichidelor intravenos sau subcutanat (adică, sub piele) pentru a corecta deshidratarea

· Administrarea medicamentelor antiinflamatorii cortizonice numite glucocorticoizi, cum ar fi prednisonul

· Administrarea antibioticelor cu spectru larg pentru a combate infecția bacteriană secundară

· Administrarea medicamentelor, cum ar fi ciclofosfamida, melfalanul sau clorambucil pentru a suprima sistemul imunitar, care contribuie la severitatea inflamației la pisicile cu peritonită infecțioasă felină

· Administrarea interferonului-alfa uman (Roferon) sau a interferonului felin (Virbagen Omega). Interferonul-alfa uman este un medicament destul de controversat în ceea ce privește eficacitatea lui în tratamentul peritonitei infecțioase feline. În ceea ce privește cel de-al doilea produs, respectiv, interferonul felin, conform studiilor clinice, acesta pare să ofere unele rezultate în tratarea acestei maladii.

· Administrarea medicamentelor antiinflamatorii și anticoagulante, cum ar fi aspirina. Aspirina trebuie să fie administrată numai o dată la 2-3 zile la pisici, deoarece acestea, în mod natural, au capacitatea de a metaboliza mai lent aspirina.

· Administrarea suplimentelor de multivitamine

· Toracocenteza, care reprezintă îndepărtarea lichidului din cavitatea toracică cu ajutorul unui ac, pentru a face respirația mai puțin dificilă la pisicile cu acumulare de lichid în cavitatea toracică

· Administrarea oxigenului suplimentar la pisicile cu acumulare de lichid în cavitatea toracică

· Suportul nutrițional oferit de produsele speciale pentru alimentarea artificială va fi asigurat prin intermediul unui tub nazogastric – un tub de calibru redus este introdus pe la nivelul nasului în esofag și până în stomac – sau a gastrostomiei, care reprezintă introducerea unui tub de calibru mai mare în stomac prin piele, cu ajutorul unui endoscop.

Îngrijirea la domiciliu și prevenția

La domiciliu, administrați-i pisicii dvs. toate medicamentele prescrise de către medicul dvs. veterinar întocmai cum v-au fost recomandate și încurajați-vă animăluțul să mănânce și să bea apă.

Un vaccin care ajută la reducerea riscului de contractare a peritonitei infecțioase feline este disponibil în cabinetele veterinare. Cu toate acestea, recent, vaccinul nu mai este atât de apreciat, astfel că nu mai este frecvent utilizat și recomandat. Un studiu recent a sugerat că vaccinul nu s-a dovedit a fi deosebit de eficient.

Țineți mâncarea departe de litiera pisici pentru a evita contaminarea cu fecale și posibilitatea transmiterii coronavirusului și curățați cu regularitate litierele și accesoriile acesteia pentru a împiedica transmiterea coronavirusului diseminat prin fecale.

sâmbătă, 6 martie 2010

Combaterea paraziților la pisici

Puricii, căpușele, dirofilariile (viermii inimii) și viermii intestinali – pentru dimensiunea lor mică, acești paraziți pricinuiesc multă suferință atât dvs., cât mai ales animăluțului dvs. de companie. În afară de faptul că aceștia îl înnebunesc pe partenerul dvs. credincios, ei constituie un pericol pentru animăluțele de companie și oameni.

Din fericire, nu suntem lipsiți de mijloacele necesare pentru a riposta. Ceea ce urmează sunt câteva sugestii și recomandări pentru a vă menține familia fericită și în siguranță.

Faceți cunoștință cu dușmanul

Primul lucru pe care trebuie să-l știți este cu cine aveți de-a face:

· Paraziții intestinali.

Pisicile sunt victimele mai multor paraziți intestinali, incluzând viermii cilindrici (rotunzi), coccidiile, Giardia și viermii cu cârlig care pot provoca greață, vărsături, diaree și anemie. Cei mai frecvent întâlniți sunt viermii rotunzi (ascarizii sau „limbricii”) care infestează aproape toți pisoii la un moment dat în timpul vieții lor. De obicei, pisoii se nasc cu aceștia; ei sunt transmiși de la mamă la pui.

Prezența viermilor rotunzi poate fi demonstrată fără a fi necesară o examinare la microscop, dar alți viermi nu sunt atât de ușor de diagnosticat. Diagnosticul precoce este important, deoarece nu toți viermii vor răspunde la tratamentul standard antiparazitar.

Pentru informații cu privire la bolile pe care aceste creaturi intestinale le pot determina, accesați Paraziții intestinali și Paraziții protozoarici (Protozoozele).

· Puricii.

Imaginea unui animăluț de companie mușcat de purici care se scarpină cu disperare este o priveliște sfâșietoare. Puricii sunt o problemă comună pentru pisici, câini și oameni, care pot fi, de asemenea, mușcați. Și ca și cum mușcătura nu ar fi fost suficient de neplăcută, multe pisici sunt alergice la purici; chiar și o infestație banală poate duce la apariția unei boli de piele, respectiv, a unei dermatite.

Atunci când un purice vă mușcă pisica, aceasta injectează o cantitate redusă de salivă în piele pentru a împiedica coagularea sângelui. Unele animăluțe pot avea purici fără să prezinte nicio urmă de disconfort, dar un număr de pisici ghinioniste vor deveni sensibile la această salivă. În cazul animalelor extrem de alergice, mușcătura unui singur purice poate provoca o mâncărime și un scărpinat cumplit. Puricii provoacă cea mai comună boală de piele a pisicilor – Dermatita alergică la purici. Alte implicații ale infestației cu purici pot fi descoperite în articolul Pericolele puricilor la pisici.

· Căpușele.

Aceste creaturi crează o altă serie de probleme. Atunci când căpușele au nevoie de o masă de sânge, ele își caută prada prin intermediul termosenzorilor. Atunci când un obiect cald trece pe lângă ele, căpușele se atașează de acestea agățându-se de îmbrăcămintea sau blana victimei sau desprinzându-se din copaci și căzând pe pisică; își inseră piesele bucale asemănătoare unor clești în piele și încep să se hrănească. Aceste piese bucale se blochează în loc și nu se vor desprinde decât în momentul în care căpușa și-a terminat masa. După ce hranirea s-a finalizat, femela adultă se detașează și cade de pe pradă și-și caută adăpost. Ouăle eclozionează, iar femela adultă moare.

Pisicile sunt o țintă obișnuită pentru căpușe. În cazul în care locuiți într-o zonă populată de căpușe, va trebui să fiți cu ochii în patru pe acești paraziți. Căpușele pot transmite boli grave la câini, pisici și chiar la oameni. Aflați mai multe informații citind articolul Pericolele căpușelor la pisici.

· Viermii inimii (Dirofilariile).

Dirofilariile nu determină doar o boală a câinilor. Pisicile se pot infecta, de asemenea. Tot ce trebuie este o înțepătură de țânțar care transportă o larvă de dirofilaria. Cu timpul, larva se transformă într-un vierme adult complet dezvoltat, care-și va găsi căminul în arterele pulmonilor. În absența unui tratament, pisicile cu dirofilarioză vor deveni letargice, își pierd pofta de mâncare și încep să aibe dificultăți de respirație. Insuficiența cardiacă poată să apară, de asemenea. Pentru mai multe informații, citiți Dirofilarioza felină.

Planul de luptă

· Prevenirea paraziților intestinali.

Pisoii sunt deparazitați în mod regulat pentru viermii rotunzi și cei cu cârlig la momentul efectuării „injecțiilor de pisoi” (vaccinurile din primul an de viață). În cazul în care pisoiul dvs. nu a fost deparazitat, discutați cu medicul dvs. veterinar cu privire la realizarea acestui pas important. O probă de fecale va trebui să fie recoltată înainte de fiecare vizită pe care pisoiul dvs. o face pentru vaccinare și o probă ulterioră va fi examinată la un interval adecvat după ultima medicație antiparazitară administrată.

Viermii pot afecta și pisicile mature, de asemenea. Un examen coproparazitologic anual este recomandat pentru cele mai multe pisici adulte în cazul în care acestora li se permite să iasă afară din casă. În cazul în care pisica dvs. este una dintre acelea care-și petrec cea mai mare parte din viață afară, în mediul exterior, atunci este indicat ca probele de fecale ale acesteia să fie examinate la fiecare 3-6 luni.

· Combaterea puricilor și a căpușelor.

Chiar și mușcăturile minore de purici pot provoca reacții severe la unele animăluțe de companie. Deși componenta pruriginoasă (reacția de mâncărime) a alergiei la purici poate fi tratată cu antihistaminice sau chiar cu corticosteroizi (prescriși de către mediul dvs. veterinar), cea mai bună abordare este aceea de a ucide puricii și de a preveni reinfestația cu aceștia. Există mai multe produse accesibile pentru a trata infestațiile cu purici. Unele zgărzi, spray-uri, pudre care pot fi procurate fără necesitatea unei rețete, conțin piretrină, care are o eficacitate moderată.

Trebuie să fiți atenți să folosiți numai produsele destinate și aprobate pentru pisici. Câteva dintre produsele care pot fi procurate fără rețetă și sunt folosite la câini sunt toxice și, potențial letale la pisici.

Cele mai bune produse anti-purici sunt cele eliberate pe bază de prescripție medicală, cum ar fi Program® și Sentinel® (ce conțin lufenuron). În cazul în care pisica dvs. are deja purici, atunci va trebui să-i omorâți mai întâi cu un produs ca Capstar® (conține nitenpiram), Frontline® (conține fipronil) sau Advantage® (conține imidacloprid). Aceste produse au efecte reziduale care, de asemenea, pot controla și căpușele. Un produs nou, Revolution® sau Stronghold®, este un tratament topic pentru prevenția paraziților externi, dirofilariilor și paraziților intestinali. Alte sugestii pot fi găsite în Controlul și Prevenția puricilor.

În cazurile rezistente, va trebui să purtați un război suprem pentru a învinge puricii. Asta înseamnă să faceți uz de un program complex de combatere al puricilor, care va solicita tratarea animăluțului de companie, a culcușului acestuia, a curții și a casei. O varietate de spray-uri, soluții, pudre, spume și produse orale pot fi recomandate.

Căpușele sunt foarte dificil de controlat, dar un program de prevenție a căpușelor și perierea meticuloasă cu toaletarea pisicii dvs. le pot ține la distanță. A se vedea articolul Cum să îndepărtați și să preveniți căpușele pentru mai multe sugestii.

· Prevenirea bolii viermilor cardiaci (dirofilariozei).

Prevenirea dirofilariozei este mai simplă și mai de preferat decât tratarea unei infecții active cu dirofilarii. Tratamentul preventiv este ușor – doar o tabletă o dată pe lună. Vedeți Sugestii privind Prevenția Dirofilariozei la Pisici.

Nu toate bolile parazitare pot fi prevenite, dar majoritatea pot fi tratate. Acarienii sunt paraziți care pot cauza boli grave la pisica dvs. pentru mai multe informații, urmăriți Acarienii urechii la pisici, Râia sarcoptică, Râia notoedrică, Demodecia și Cheiletieloza.

Cheiletieloza la pisici (mătreața ambulantă)

Prezentare generală

Cheiletieloza este o boală de piele pruriginoasă (manifestată cu mâncărime) și curustoasă (determină formarea de cruste sau coji) cauzată de infestația cu acarienii Cheyletiella. Aceasta este adesea denumită „mătreața umblătoare sau ambulantă” deoarece atunci când examinați o pisică infestată, veți putea vedea că „mătreața” mișună. Mișcarea este de fapt determinată de acarienii care se deplasează pe sub cruste. Deși acarienii populează întreg corpul, crustele și mâncărimea sunt adesea mai evidente de-a lungul spinării pisicii afectate.

Cheiletieloza este o boală contagioasă și o zoonoză ceea ce înseamnă că aceasta se poate transmite la și de la alte pisici, câini sau oameni. Pisicile pot contracta infecția de la alte animăluțe de companie sau de la om. Acarianul este transmis prin contactul direct cu animalele infestate. Având în vedere că acești acarieni pot trăi în afara gazdei, respectiv, în mediul exterior numai câteva zile, există, de asemenea, posibilitatea ca infestarea să se producă prin intermediul mediului contaminat. Ouăle sunt, de asemenea, eliminate în mediul, eliminare care este considerată a fi o cauză la fel de importantă a reinfestării.

Această boală este foarte contagioasă ceea ce o face mult mai răspândită în adăposturi, societățile umanitare, unitățile cu regim de pensiune și cabinetele de cosmetică și frizerie în care sunt o mulțime de animăluțe de companie. Igiena precară, alimentația deficitară și supraaglomerarea, toate pot favoriza infestarea.

Pisoii par să fie mai sensibili decât animalele mai în vârstă, dar infestarea adulților este, de asemenea, observată. De asemenea, se pare că pisicile cu părul lung sunt mult mai predispuse să contracteze această parazitoză a pielii.

Ce ar trebui să vă atragă atenția

· Prezența crustelor asemănătoare cu niște fulgi sau solzi printre firele de păr situate mai ales de-a lungul spatelui

· Prurit (mâncărime) la unele animăluțe de companie

· Înroșirea pielii la unele animăluțe de companie

Diagnosticul

Un istoric medical poate dezvălui o problemă de piele, exteriorizată prin mâncărime și prezența crustelor solzoase la unul sau mai multe animăluțe din casă, adesea, după introducerea recentă a unui nou animăluț de companie. Acești acarieni pot infesta temporar oamenii, așa că este posibil să treceți printr-un episod de erupție cutanată, pruriginoasă pe brațe, abdomen, spate și piept.

Medicul dvs. veterinar va iniția un examen fizic (consult), care foarte probabil va dezvălui pielea solzoasă, caracteristică de-a lungul spinării pisicii. Cu toate acestea, nu toate animăluțele prezintă această distribuție a leziunilor. Acești acarieni sunt mari în comparație cu alți acarieni, iar în cazurile de infestație masivă, îi veți putea observa pe piele cu ajutorul unei lupe.

Alte teste de diagnostic pot include:

· Pieptenele pentru purici. Pieptănarea cu un pieptene pentru purici este, probabil, metoda cea mai sigură de diagnostic. Pisica trebuie să fie pieptănată meticulos pe tot corpul, iar crustele care sunt colectate pe pieptene trebuie să fie examinate la microscop. De asemenea, aceste cruste pot fi așezate pe un fundal întunecat și observate. Acești acarieni apar ca niște pete albe care se deplasează în colo și-ncoace, de unde și numele de acarienii „mătreței umblătoare”.

· Raclatele de piele. Examinarea microscopică a pielii este mai puțin concludentă decât pieptănarea cu un pieptene pentru purici în cazul înfestațiilor reduse deoarece numai o mică zonă de piele este investigată. Raclatele de piele sunt adesea efectuate pentru a exclude alte boli de piele manifestate cu mâncărime, cum ar fi râia (scabia), iar acarienii pot fi prelevați prin aceată manoperă.

· Banda de acetat de celuloză. Amprentarea pielii cu benzi curate și transparente de acetat de celuloză poate colecta acarienii, care pot fi vizualizați atunci când benzile sunt așezate pe o picătură de ulei mineral pe o lamă și sunt observate la microscop. Ca și metoda precedentă, această metodă are dezavantajul prelevării de probe doar dintr-o zona restrânsă de piele.

· În cazurile în care acarienii nu pot fi găsiți, dar un parazit este suspectat, medicul dvs. veterinar se poate hotărî să trateze boala și să aștepte răspunsul la tratament. Acest procedeu se numește diagnostic terapeutic. În cazul în care animăluțul tratat răspunde la tratamentul specific pentru o anumită boală se confirmă diagnosticul de suspiciune.

Tratamentul

Deși pudrele, șampoanele și spray-urile anti-purici folosite în mod uzual pot oferi o ameliorare temporară a cheiletielozei, tratamentul mult mai agresiv este necesar pentru ca succesul terapiei împotriva acarienilor mătreței umblătoare să fie pe termen lung. Având în vedere că această boală este contagioasă, toate animăluțele de companie din casă ar trebui să fie tratate.

Tratamentul include:

· Ivermectina este un tratament eficient pentru cheiletieloză. Aceasta poate fi administrată prin injectarea subcutanată (sub piele) sau pe cale orală. Acest medicament este utilizat de obicei o dată la fiecare 1-2 săptămâni, timp de cel puțin 4 săptămâni.

· Selamectina (Revolution® și Stronghold®), imidaclopridul (Advantage®) și fipronilul (Frontline®) sunt medicamente topice (cu aplicare locală) care sunt aplicate pe pielea pisicilor între spete (omoplați). Aceste medicamente oferă rezultate în tratarea cheiletielozei. Ele sunt adesea aplicate lunar, timp de cel puțin 2 luni.

· Îmbăierile cu săpun cu sulf sunt eficiente, deși tunderea părului poate fi necesară în cazul raselor cu părul lung și mediu pentru a obține cele mai bune rezultate. Este posibil ca îmbăierile să trebuiască să fie făcute săptămânal, timp de 6-8 săptămâni.

· Spray-urile care conțin piretrină pot fi utilizate în aplicări săptămânale, timp de 3-4 săptămâni.

· Indiferent ce tratament este ales, este important ca toate animăluțele de companie din casă să fie tratate.

Prognosticul

Prognosticul este favorabil în cazul în care este instituită terapia adecvată și eficientă și sunt tratate toate animăluțele de companie din casă.

Îngrijirea la domiciliu și Prevenția

„Tratarea” mediului de viață poate fi necesară pentru a preveni reinfestarea. Spălați toate așternuturile și aruncați periile și pieptenii. Aspirați carpetele, covoarele și tapițeria temeinic și în mod repetat și pulverizați prin casă cu un spray anti-purici.

Deși prevenția este dificilă, există unele măsuri pe care le puteți lua pentru a reduce apariția. Evitați contactul cu pisica cât timp este infestată, deoarece acești acarieni sunt extrem de contagioși. Asigurați-vă ca orice animăluț nou pe care doriți să-l adoptați sau achiziționați să fie examinat de către un medic veterinar înainte de a-i permite accesul în casă. Cheiletieloza poate fi transmisă la om, așa că oricine atinge animăluțul infestat trebuie să se spele conștiincios pe mâini și să facă uz de mijloacele de protecție corespunzătoare.