duminică, 21 februarie 2010

Pot pisicile vedea în culori?

Pisicile, în general, nu pot percepe culorile

Ținând cont de faptul că pisica dvs. a evoluat din adevărați vânători, puteți înțelege de ce văzul acesteia este unul dintre simțurile ei cele mai puternice. Dar, pisicile sunt considerate, în general, ca fiind oarbe în ceea ce privește percepția culorilor.

Retina – centrul nervos situat în partea posterioară a ochiului – conține celule denumite conuri (responsabile pentru transformarea luminii în culoare) și bastonașe (responsabile pentru vederea în alb și negru). La pisici, bastonașele depășesc cu mult numărul conurilor.

Teoretic, percepția culorilor este posibilă, având în vedere că ochiul conține un anumit număr de conuri, dar distingerea culorilor nu este necesară pentru pisici. Luminozitatea și claritatea sunt mult mai importante. Pisica poate vedea în cele mai obscure lumini; ochii acesteia se pot deschide de aproximativ trei ori mai larg decât pupila omului și lasă să pătrundă cât mai multă lumină cu putință în momentele normale de „vânătoare”, din zori și de la asfințit.

Datorită diferențelor dintre retina omului și cea a animalelor, pisica poate vedea utilizând numai o șesime din cantitatea de lumină de care au nevoie oamenii: noaptea, de exemplu, obiectele apar de 6 ori mai clare pentru o pisică decât în cazul omului, ceea ce le permite animalelor să vâneze în aceste circumstanțe. În afară de o vizibilitate mai clară, pisicile pot, de asemenea, detecta mișcările de detaliu, care sunt ușor trecute cu vederea de către oameni – un alt beneficiu pentru un vânător.

vineri, 12 februarie 2010

Ar trebui să-ți lași pisica să iasă afară?

În casă sau afară?

Tocmai ce ați adoptat o pisicuță care vă va fi parteneră pentru mulți ani. Una dintre deciziile importante pe care va trebui să le luați cu privire la îngrijirea pisicii dvs. este dacă îi veți permite sau nu să iasă afară. Veți descoperi iubitori de pisici de ambele părți ale acestei dileme: în casă versus afară.

Această decizie va avea un efect important asupra calității vieții pisicii dvs. – și poate la fel de bine să aibă un impact serios asupra speranței de viață a companioanei dvs. Cele care trăiesc afară, în aer liber, au o speranță de viață mult mai redusă și prezintă un risc cu mult mai mare de a contracta boli grave.

Viața afară în aer liber

Privite pentru mult timp ca vietăți independente, pisicile sunt în continuare considerate de mulți că au nevoie de libertate în mediul exterior pentru a fi pe deplin fericite. Viața în aer liber sau chiar numai incursiunile periodice în mediul exterior, oferă stimulii naturali pe care pisicile i-ar putea găsi interesanți și distractivi – copaci în care să se cațăre, șoareci și gâze pe care să le vâneze și lumina soarelui în care să dormiteze după pofta inimii.

Pisicilor cărora li se permite să iasă afară pot prefera să se ușureze în cea mai apropiată grădină, astfel eliminând necesitatea de a curăța litiera prea des sau de a cumpăra atât de mult nisip. Lumea exterioară este un mediu adecvat pentru o pisica care vrea să-și etaleze diversele comportamente, cum ar fi zgâriatul și șpreiatul pentru a-și marca teritoriul. În cazul în care pisica dvs. manifestă aceleași comportamente și în interiorul casei, acestea devin o problemă care va trebui rezolvată pentru a vă putea păstra căminul locuibil. În cazul în care ați adoptat o pisică fără stăpân sau una sălbatică (una care nu a trăit niciodată cu oamenii), aceasta va fi mult mai insistentă cât privește continuarea de a ieși afară în comparație cu o pisică care a trăit dintotdeauna în casă. O pisică fără stăpân sau sălbatică este mult mai probabil să vă facă viața groaznică sau să vă determine să atingeți culmi noi ale creativității pentru a o ține neconstrânsă în casă.

Pericolele vieții în aer liber

Pe de altă parte, starea de sănătate a pisicilor crescute afară este amenințată de diverse boli contagioase, cum ar fi leucemia felină, virusul imunodeficienței feline, peritonita infecțioasă felină și rabia (turbarea).

Virusul imunodeficienței feline sau SIDA felină, de exemplu, este o boală fatală care afectează până la 14% din populația de pisici. Aceasta este transmisă de la pisică la pisică prin sânge și salivă. Acest lucru se produce în principal prin intermediul mușcăturilor, așa că motanii și pisicile crescute afară care se ciondănesc cu alte pisici prezintă riscul cel mai mare de contaminare.

Paraziții, cum este cazul puricilor, căpușelor și viermilor, cel mai frecvent atacă pisicile crescute afară. În cazul în care îi permiteți pisicii dvs. să intre în casă și să iasă afară după bunul plac, aceasta va transporta acești paraziți înapoi în căminul dvs. Pisicile crescute afară sunt mult mai predispuse la contractarea bolilor, cum ar fi toxoplasmoza, micozele și viermii intestinali, toate fiind zoonoze, însemnând că pot fi transmise la oameni.

Pisicile crescute afară pot fi atacate de animalele sălbatice sau de cele domestice fără stăpân. Oricât de neplăcut ar fi să vă imaginați, pisicuțele dvs. pot avea de suferit în urma accidentelor rutiere, a traficului cu animăluțe, otrăvirilor, mutilărilor, prinderii în capcane și abuzurilor de orice fel. Pisicile care trăiesc afară trebuie să facă față condițiilor meteorologice aspre și problemelor fizice care le însoțesc, cum ar fi degerăturile sau insolația.

De asemenea, este foarte probabil ca vecinii dvs. să nu vă aprecieze prea mult pisica care sapă în grădinile lor sau care-și face necesitățile pe proprietatea lor. Ca urmare, pisica dvs. care are o „viață de exterior” poate fi victima vecinilor dvs. care-și vor rezolva problema pe cont propriu.

Pisicile sunt vânători renumiți și chiar dacă sunt sătule, ele își vor căuta prăzi pentru a-și satisface pornirile instinctive. American Bird Conservancy estimează că pisicile, alături de alți factori, cum ar fi pierderea habitatului prin defrișare, pun în pericol multe dintre speciile de păsări cântătoare. Astfel, această organizație a dezvoltat o inițiativă privind încurajarea proprietarilor de pisici să-și țină animăluțele în casă. Și alte organizații importante de protecție a animalelor susțin creșterea în casă a pisicilor.

Pisicile intacte din punct de vedere sexual (necastrate) cărora proprietarii le permit să hoinărească afară după bunul plac contribuie la suprapopularea cu animăluțe fără stăpân prin reproducerea la întâmplare.

Viața în casă

Probabil cel mai important argument pentru a crește o pisică în casă este speranța ei de viață, care este în mod considerabil mult mai mare decât a uneia care trăiește afară sau chiar a uneia căreia i se permite să iasă din când în când afară prin intermediul unei ușițe pentru animăluțe sau a altei căi de acces. Pisicile care sunt crescute exclusiv afară trăiesc aproximativ 3-5 ani în medie, în timp ce speranța medie de viață a pisicilor crescute în casă este de 14 ani sau chiar mai mult.

Scoaterea unei pisici crescute în casă afară nu reprezintă rezolvarea unei probleme de comportament, iar lăsarea pisicii dvs. afară nu reprezintă o asigurare că aceasta nu va dezvolta o problemă de comportament atunci când intră în casă.

Ținerea unei pisici în casă nu este complet lipsită de riscuri și nu există nicio asigurare că pisica nu va contracta o boală contagioasă. Punând în balanță toți acești factori, va trebui să ajungeți la o decizie cu privire la mediul de viață – afară sau în casă – în care v-ați dori ca partenerul dvs. felin să trăiască.

miercuri, 10 februarie 2010

Cum stabiliți sexul pisoiului dvs.?

Băiat sau Fată?

Pisica dvs. tocmai a dat naștere unor pisoi adorabili, dar cum vă puteți da seama care sunt băieți și care sunt fetițe? Nu de puține ori este dificil să se facă deosebirea între organele genitale ale pisoilor de sex mascul și femel, mai ales atunci când puișorii au o vârstă de numai câteva zile până la câteva săptămâni. Studiind anatomia aparatului reproducător al pisicilor și făcând comparație între pisoii de sex femel și cei de sex mascul, aveți mai multe șanse să-i diferențiați. Trebuie să fiți conștienți de faptul că, chiar și crescătorii și medicii veterinari au făcut greșeli atunci când au încercat să stabilească sexul pisoilor de vârstă foarte mică.

Toți pisoii ar trebui să se nască cu două orificii anatomice dispuse imediat sub coadă. Unul este anusul, iar celălalt aparține zonei genitale. Principala modalitate de a diferenția un pisoi de sex mascul de unul de sex femel este aceea de a compara distanța dintre orificiul anal și cel genital. Rareori, un pisoi se poate naște fără anus. Acesta este un defect din naștere și este considerat foarte grav și periculos pentru viața animăluțului. În cazul în care sesizați că pisoiul dvs. are un singur orificiu sub coadă, contactați-vă medicul veterinar și solicitați-i examinarea acestuia cât mai curând posibil.

În cazul pisoilor de sex mascul, spațiul dintre anus și vârful penisului este mai mare decât spațiul dintre anus și vagin. Acest spațiu suplimentar le permite testiculelor să coboare din cavitatea abdominală în pungile scrotale mai târziu în timpul vieții. După vârsta de 4-6 săptămâni, testiculele pot fi palpate. Ele vor fi simțite ca niște boabe de fasole mici, în spațiul dintre anus și penis.

În cazul pisoilor de sex femel, ținând cont de faptul că aceștia nu au testicule, spațiul dintre anus și vagin este redus. Forma orificiului (deschiderii) vaginal(ă) este aceea a unei fante verticale, spre deosebire de orificiul mic și circular al penisului.

Compararea pisoilor de sexe diferite vă poate ajuta să înțelegeți și să învățați cum să stabiliți sexul masculilor și a femelelor. Rețineți, compararea pisoilor de aceeași vârstă vă va face să înțelegeți mult mai bine această modalitate de stabilire a sexului decât dacă ați compara pisoi de vârste total diferite.

De asemenea, în cazul în care în cuibul de fătare există vreun pisoi calico sau cu un colorit „carapace de țestoasă”, sunt toate șansele ca acesta să fie de sex femel.

marți, 9 februarie 2010

Pisicile pot contracta dirofilarioza?

Este pisica ta în pericol?

Sezonul țânțarilor este aproape. Poate pisica ta crescută în casă – cea care nu iese niciodată afară, în aer liber – să fie în pericol de a contracta boala viermelui inimii? Boala viermelui inimii sau dirofilarioza este o boală parazitară care implică prezența unui vierme lung și subțire ce trăiește în vasele de sânge și în inima animăluțelor de companie infectate. Aceasta este transmisă de către țânțari și poate infecta atât câinii, cât și pisicile.

Pisicile care trăiesc în casă pot fi, în ciuda așteptărilor, într-un pericol mult mai mare de a contracta boala în comparație cu pisicile care ies afară. Propriu-zis, până la 33% din cazurile semnalate au fost depistate la pisicile care sunt descrise de către stăpânii lor ca animăluțe de companie care trăiesc „strict în casă”. Masculii au un pic mai multe șanse să fie afectați decât femelele. Vârsta nu este un factor de risc; pisicile de orice vârstă pot fi afectate, fiind diagnosticate atât pisici tinere cu vârsta de aproximativ 1 an, cât și pisici bătrâne de circa 17 ani.

Viermii cardiaci sau dirofilariile sunt prezente (endemice) în cele mai multe țări ale Europei, România nefăcând o excepție. Țânțarii sunt cheia – fără ei, acest agent odios nu se poate răspândi. Procentul cel mai mare al infecțiilor este întâlnit în climatele subtropicale. Cu toate acestea, dirofilariile sunt întâlnite deopotrivă și în regiunile cu climă temperată, în special în apropierea oceanelor, lacurilor și râurilor. Dacă ar fi să fie comparate cu câinii, pisicile prezintă o rezistență naturală la dirofilarii (se estimează că aproximativ 1 pisică la 50 de câini este susceptibilă de a deveni infectată în mod serios în comparație cu câinii din aceeași regiune); cu toate acestea, dirofilarioza la pisici este adesea mult mai severă decât la câini.

Prevenția

Prevenția dirofilariozei este simplă. Medicația preventivă ucide larvele microscopice care sunt lăsate în urmă de țânțari, atunci când mușcă o pisică. În cele mai multe cazuri, o pilulă care se administrează lunar (Interceptor, un produs farmaceutic ce conține milbemicină pentru pisici sau Heartgard, un produs farmaceutic ce conține ivermectină pentru pisici) este eficientă în împiedicarea dirofilariilor de a pune stăpânire pe organismul pisicii. Un produs recent disponibil pe piață pentru prevenția dirofilariilor, Revolution, ce conține selamectină, se aplică pe piele o dată pe lună. Revolution poate controla infestațiile cu purici, de asemenea. Atât Heartgard pentru pisici, cât și Revolution sunt eficiente în prevenția paraziților intestinali. Un alt produs care la noi în țară este mai ușor de procurat este Stronghold-ul care conține, de asemenea, selamectină și care își dovedește eficiența atât asupra paraziților externi (purici, păduchi, acarieni), țânțarilor, cât și asupra unora dintre paraziții intestinali.

Recomandări

Proprietarii tuturor pisicilor care trăiesc în regiunile endemice de dirofilarii trebuie să discute cu medicii lor veterinari despre argumentele pro și contra ale îngrijirii preventive. În cazul în care câinii din regiune primesc o medicație de prevenție pentru dirofilarioză, este de așteptat ca și pisicile din aceeași zonă să beneficieze de această protecție. Produsele Interceptor, Heartgard, Stronghold și Revolution pentru pisici sunt eficiente și pot fi utilizate în condiții de siguranță. Nu utilizați medicamentele de prevenție a dirofilariozei specifice câinilor la pisica dvs. Dozarea medicamentelor este foarte diferită de la o specie la alta. Discutați cu medicul dvs. veterinar cu privire la necesitatea unei terapii preventive, indicațiile privind administrarea și momentul în care sunt inițiate și întrerupte tratamentele de prevenție.

Dirofilarioza la pisici poate prezenta o gamă largă de simptome, unele pisici fiind complet asimptomatice (nu prezintă niciun simptom). Altele pot prezenta simptome clinice generalizate, vagi. Un mic procent, totuși, pot manifesta simptome severe ce pun în pericol viața animăluțului.