luni, 21 martie 2011

Sindromul Respirator Superior Felin (Infectiile Tractului Respirator Superior ale Felinelor)

Ce cauzează o infecție a tractului respirator superior la feline?

Infecția/sindromul tractului respirator superior al felinelor este un termen atribuit unei infecții respiratorii cauzată de unul sau mai multi agenți bacterieni sau virali. Sinonimele pentru această afecțiune sunt boala respiratorie infecțioasă felină și complexul respirator superior felin. Infecția poate fi cauzată de unul sau mai mulți agenți bacterieni și virali care au potențialul de a provoca boli la pisici. Cele mai frecvente virusuri care provoacă infecții ale tractului respirator superior la pisici sunt herpesvirusul felin de tip I (cunoscut și ca rinotraheita virală felină) și calicivirusul felin, în timp ce cele mai cunoscute bacterii care provoacă infecții ale tractului respirator superior la pisici sunt Bordetella bronchispetica și Chlamydophila felis. Mai multe informații despre cei mai frecvenți agenți infecțioși care provoacă o infecție a tractului respirator superior la pisici pot fi regăsite în alte materiale separate. Alți agenți, mai rar întâlniți, care pot fi implicați într-o infecție a tractului respirator superior la pisici sunt reprezentați de Mycoplasma sau reovirusul felin.

Care sunt simptomele unei infecții a tractului respirator superior?

„Infecția tipică a tractului respirator superior implică nasul și gâtul.....”

Infecția tipică a tractului respirator superior implică nasul și gâtului, provocând simptome de tipul strănutului, congestiei nazale, conjunctivitei (inflamației mucoasei care căptușește/tapetează pleoapele) și a scurgerilor/secrețiilor nazale sau oculare. Secrețiile pot fi transparente sau pot deveni purulente (care conțin puroi). În cazul rinotraheitei virale feline și a calicivirozei feline, pisica poate dezvolta ulcere în cavitatea bucală. Printre alte simptome, mai puțin specifice, ale unei infecții a tractului respirator superior sunt incluse anorexia, letargia, febra, mărirea în dimensiune a limfonodulilor și blefarospasmul (clipirea frecventă sau menținerea ochilor pe jumătate închiși). În cazurile grave, pisica poate avea dificultăți de respirație.

Cum poate o pisică să contracteze o infecție a tractului respirator superior?

Principalele virusuri și bacterii care cauzează infecția tractului respirator superior la pisici sunt extrem de contagioase. O pisică infectată va elimina și răspândi particulele contagioase prin salivă sau secrețiile ei nazale sau oculare. Pisicile susceptibile pot contracta infecția prin contactul direct cu o altă pisică infectată sau din mediul ambiant expunându-se la diverse obiecte care au fost contaminate cu secrețiile infecțioase. În majoritatea cazurilor, pisicile contractează o infecție prin contact direct, deoarece virusurile și bacterii nu pot supraviețui în mediul exterior decât pentru o perioadă scurtă de timp și acestea sunt distruse cu ușurință prin mijloacele adecvate de dezinfecție.

Câteva dintre aceste boli pot induce o stare de purtător la pisicile care aparent s-au însănătoșit după o infecție, iar pisicile de sex femel care sunt purtătoare pot transmite infecția pisoilor lor nou-născuți.

Cât durează o infecție tipică a tractului respirator superior?

Odată ce o pisică este expusă la un agent infecțios, aceasta va trece printr-o perioadă de incubație de 2-10 zile înainte de a dezvolta simptomele. În cazul în care infecția nu se complică, în mod tipic, aceasta va dura 7-21 zile, în funcție de agentul patogen implicat. În tot acest timp, pisica are posibilitatea de a infecta alte pisici.

În cazul rinotraheitei virale feline, toate pisicile devin purtătoare cronice, ceea ce înseamnă că acestea vor avea boala (mai corect, virusul) pe toată durata vieții. La unele pisici care sunt purtătoare de rinotraheită virală felină, stresul poate provoca reactivarea virusului. În cazul calicivirusului, aproximativ o jumătate din pisicile care sunt infectate vor deveni purtătoare ale bolii. La unele dintre aceste pisici, statutul de purtător poate dura numai câteva luni, dar la un procent mic de pisici, statutul de purtător poate persista toată viața. Acești purtători persistenți/permanenți, de obicie, nu prezintă niciun simptom de boală, dar servesc drept sursă constantă de virus pentru pisicile susceptibile.

Cum este diagnosticată o infecție a tractului respirator superior?

În majoritatea cazurilor, diagnosticarea unei infecții a tractului respirator superior se bazează pe semnele clinice caracteristice. Identificarea specifică a agentului cauzal nu este întotdeauna necesară, dar va fi recomandată în cazul animalelor de reproducere sau în cazul în care o pisică are o infecție care răspunde slab la tratament.

În cazul în care boala este cauzată de un virus, virusul cauzal specific poate fi, de regulă, identificat prin recoltarea probelor de celule și secreții de la nivelul nasului, ochilor sau din porțiunea posterioară a gâtului. Organismele de Chlamydophila felis pot fi identificate prin intermediul raclatelor conjunctivale. În cazul în care infecția s-a extins la nivelul pulmonilor, probele pot fi recoltate pentru examinare printr-o procedură numită lavaj transtraheal.

În cazul în care o pisică are simptome cronice specifice bolilor respiratorii, vor fi necesare teste suplimentare de diagnostic. Această testare aprofundată, de obicei, va include radiografii toracice sau craniene, teste de sânge și examenul microbiologic cu testele de sensibilitate aferente ale secrețiilor anormale.

Cum se tratează o infecție a tractului respirator superior?

Majoritatea pisicilor cu o infecție a tractului respirator superior lipsită de complicații pot fi tratate simptomatic la domiciliu. Medicul dvs. veterinar vă poate prescrie o medicament pentru ochi pentru a fi aplicat local în cazul în care pisica dvs. are o secreție oculară purulentă. Deși infecțiile virale nu răspund la medicamentele antibacteriene (antibiotice), antibioticele cu spectru larg pot fi prescrise cu scopul de a preveni infecțiile bacteriene secundare care ar putea complica boala, în special la pisoi. Infecțiile bacteriene primare ale tractului respirator superior cauzate de Bordetella sau Chlamydophila vor fi tratate cu antibiotice specifice care sunt eficiente împotriva acestor boli.

„Majoritatea pisicilor cu forme necomplicate de infecție a tractului respirator superior pot fi tratate simptomatic, la domiciliu.”

Pisicile cu congestie nazală sau a căilor respiratorii pot beneficia de o umidifiere crescută a mediului ambiant, cum ar fi introducerea într-o baie cu aburi timp de 10-15 minute, de mai multe ori pe zi. Pentru a minimiza iritația produsă de secreții, adesea, se dovedește utilă ștergerea acestora de pe față sau de la nivelul ochilor pisicii cu ajutorul unui șervetel umed. Având în vedere faptul că pisicile cu infecții respiratorii vor avea un simț al mirosului diminuat, acestea, adesea, vor avea o poftă de mâncare scăzută – hrănirea cu o hrană extrem de palatabilă (gustoasă) din conservă ar putea ajuta la îmbunătățirea apetitului lor. În unele cazuri, s-ar putea prescrie chiar și un stimulent al poftei de mâncare.

În cazul în care o pisică este deshidratată, slăbită și abătută sau are o formă severă de boală, medicul dvs. veterinar vă va recomanda internarea acesteia pentru efectuarea unui tratament mult mai intensiv, incluzând administrarea intravenoasă a lichidelor și alte tratamente de susținere.

Cum poate fi prevenită această boală?

Ținând cont de faptul că infecțiile tractului respirator superior pot fi cauzate de o varietate de agenți patogeni diferiți, nu este întotdeauna posibil să preveniți bolile tractului respirator superior la pisici. Cu toate acestea, vaccinurile „esențiale” standard care sunt administrate pisicilor oferă protecție împotriva rinotraheitei virale feline și a calicivirusului felin. De asemenea, există un vaccin care oferă protecție împotriva clamidiozei feline; acest vaccin nu este considerat a fi un vaccin esențial sau de bază, iar utilizarea sa este recomandată în cazul în care pisica dvs. prezintă un risc clar de expunere la această boală. Niciunul dintre aceste vaccinuri nu va oferi o protecție completă împotriva unei boli infecțioase în cazul în care pisica dvs. este expusă la bolii, dar vor reduce în mod semnificativ severitatea infecției și vor scurta durata bolii.

Toate aceste vaccinuri trebuie să fie readministrate în mod regulat – medicul dvs. veterinar vă va sfătui cu privire la programul de revaccinare recomandat pentru propria dvs. pisică.

Pisicile susceptibile pot contracta o infecție prin contactul direct cu o altă pisică infectată sau prin expunerea la obiectele din mediul ambiant, cum ar fi periile, castroanele de mâncare, litierele, jucăriile pentru pisici sau așternuturile care au fost contaminate cu secrețiile infecțioase. Pensiunile, societățile umane, adăposturile de animale și expozițiile feline sunt toate locuri în care pisicile susceptibile pot fi expuse cu ușurință la aceste boli infecțioase.

Evitarea contactului direct dintre pisica dvs. și alte pisici va reduce foarte mult șansa ca pisica dvs. să contracteze o infecție, în timp ce luarea unor măsuri adecvate de igienă și salubritate, cum ar fi spălarea temeinică a mâinilor înainte și după mângâierea altei pisici va reduce posibilitatea ca dvs. să-i transferați boala pisicii dvs.

Celelalte pisici din casă prezintă riscul de a se infecta?

O pisică care are o infecție acută a tractului respirator superior va putea infecta alte pisici de-a lungul perioadei de incubației, precum și timp de cel puțin 3 săptămâni după apariția simptomelor. O pisică care este o purtătoare a unui virus al tractului respirator superior poate fi întotdeauna o sursă de infecție pentru alte pisici. Pisicile care nu sunt vaccinare, cele tinere sau cele care au probleme cronice sunt mult mai susceptibile și pot dezvolta o formă gravă de boală. În ceea ce privesc majoritatea tulpinilor de calicivirus, pisicile adulte care au vârstă mai mică de 3 ani sau pisicile care au fost vaccinate în mod corespunzător cel mai probabil, vor face numai o formă ușoară de boală, care s-ar putea remite fără tratament.

„O pisică care are o infecție acută a tractului respirator superior va putea infecta alte pisici...”

Întotdeauna, este prudent și recomandabil ca o pisică nouă să fie ținută izolată de celelalte pisici din căminul dvs. timp de cel puțin 1-2 săptămâni pentru a minimaliza transmiterea oricăror boli infecțioase.

Familia mea este în pericol?

Majoritatea bolilor infecțioase care cauzează infecții ale tractului respirator superior la pisici sunt extrem de specifice speciei (ceea ce înseamnă că determină forme clinice numai la feline) și nu reprezintă niciun pericol pentru oameni sau alte specii de animăluțe.

Bordetella bronchiseptica poate produce îmbolnăviri la persoanele cu boli ale sistemului imunitar. Au fost semnalate cazuri izolate de persoane care trăind în același cămin cu o pisică bolnavă au dezvoltat o conjunctivită asociată Chlamydophilei felis. Respectați o conduită de igienă corespunzătoare pentru a diminua riscul de infectare, iar dacă vreun membru al familiei dvs. are ochii inflamați sau are secreții oculare sau semne specifice unei infecții respiratorii în timp ce pisica dvs. este bolnavă, ar fi prudent și recomandabil să vă consultați medicul. Trebuie să înțelegeți că aceste infecții „zoonotice” (transmisibile și la om) sunt rare.

duminică, 20 martie 2011

Infecția cu Calicivirus Felin (Caliciviroza Felină)

Ce este calicivirusul felin?

Calicivirusul felin este un virus care este o cauză importantă a infecțiilor tractului respirator superior și a bolilor orale la pisici. Acest virus infectează pisicile din întreaga lume și poate provoca îmbolnăviri atât la speciile domestice, cât și la cele exotice din familia pisicească. Există cel puțin 40 de tulpini diferite de calicivirus felin, iar virulența sau severitatea bolii cauzate de diferitele tulpini poate varia semnificativ.

Deși diferite virusuri și bacterii pot cauza boli respiratorii la pisici, calicivirusul este unul dintre cei mai obișnuiți agenți infecțiosi izolați la pisicile cu o infecție respiratorie. Informații despre alți agenți infecțiosi care pot provoca o infecție a tractului respirator superior la pisici pot fi găsite în materialele separate (respectiv, „Sindromul respirator superior felin” sau în materialele adresate bolilor specifice).

Care sunt simptomele unei infecții cu calicivirus?

Simptomele tipice ale unei infecții a tractului respirator superior implică nasul și gâtul, provocând simptome cum ar fi strănut, congestie nazală, conjunctivită (inflamația mucoasei care căptușește pleoapele) și scurgerile/secrețiile nazale sau oculare. Aceste secreții pot fi transparente sau pot deveni purulente (conținând puroi).

„...pisicile infectate cu calicivirus, adesea, dezvoltă ulcere...”

În afara acestor simptome tipice, pisicile infectate cu calicivirus, adesea, dezvoltă ulcere pe limbă, palatul dur (cerul gurii), gingii, buze sau nas; pisicile care au ulcere în gură, de obicei, vor saliva sau vor băli excesiv. Simptomele care nu sunt specifice pentru o infecție a tractului respirator superior sunt reprezentate de anorexie, letargie, febră, mărirea în dimensiune a limfonodulilor și blefarospasm (pisica clipește des sau stă cu ochii pe jumătate închiși).

Pisicile infectate cu calicivirusul felin vor manifesta o largă varietate de simptome în funcție de tulpina de calicivirus implicată în apariția infecției. În unele cazuri, singurul simptom asociat calicivirusului felin poate fi apariția ulcerelor nazale sau orale, dar, de regulă, există și alte simptome tipice ale unei infecții a tractului respirator superior. Unele tulpini de calicivirus felin pot determina o pisică infectată să dezvolte o artrită dureroasă și bruscă la nivelul uneia sau mai multor articulații, artrită manifestată prin șchiopătură; această infirmitate apare mai frecvent la pisoi.

O tulpină foarte virulentă de calicivirus felin, cunoscută și sub denumirea de „calicivirusul felin cu virulență sistemică” provoacă o formă generalizată severă de caliciviroză. În cazul acestei tulpini de calicivirus felin, simptomele inițiale implică ochii, nasul și gura, dar pisica infectată dezvoltă rapid o febră ridicată, depresie severă, edeme ale membrelor și/sau feței, icter și simptome ale bolilor multiple de organ. Calicivirusul felin cu virulență sistemică are un grad de infecțiozitate foarte ridicat, iar rata mortalității este de până la 67%. Din fericire, această tulpină stranie este foarte rară, cu numai câteva focare izbucnite, raportate în Statele Unite din 1998 și până în prezent.

Cum se poate infecta o pisică cu calicivirus?

Calicivirusul este extrem de contagios, iar pisicile infectate pot elimina particulele virale prin salivă sau secrețiile nazale sau oculare. În cazul în care o pisică infectată strănută, particulele virale aeropurtate pot fi pulverizate la câțiva metri pe calea aerului. Se speculează faptul că virusul poate fi, de asemenea, eliminat prin urină sau fecale, dar această modalitate nu este considerată a fi o sursă majoră de infecție.

„Pisicile susceptibile pot contracta o infecție prin contactul direct cu o altă pisică infectată sau prin expunerea la obiectele din mediul ambiant care au fost contaminate cu secrețiile infecțioase.”

Virusul poate supraviețui într-un mediu contaminat timp de până la o săptămână (și eventual, mai mult într-o locație răcoroasă și umedă). Pisicile susceptibile pot contracta o infecție prin contactul direct cu o altă pisică infectată sau prin expunerea la obiectele din mediul ambiant care au fost contaminate cu secrețiile infecțioase. Persoanele care au intrat în contact cu obiectele contaminate sau cu o pisică infectată pot, de asemenea, transfera virusul la pisicile susceptibile.

Deși toate pisicile susceptibile pot dezvolta o infecție cu calcivirus, simptomele tind să fie mai severe la pisoii mici. Cu toate acestea, tulpina extrem de virulentă a calicivirusului felin pare să afecteze mult mai sever pisicile adulte.

Cât durează o infecție tipică cu calicivirus?

Odată ce o pisică este expusă la calicivirus, acesta va trece printr-o perioadă de incubație de 2-6 zile înainte de apariția simptomelor. Dacă infecția nu este însoțită de complicații, în mod tipic, aceasta va dura 14-21 zile, în funcție de agentul patogen specific. Pe tot acest interval de timp, pisica va avea potențialul de a infecta alte pisici. La un nivel minim, pisicile infectate vor elimina virusul prin secrețiile lor timp de 2-3 saptamani. După recuperarea aparentă din boală, până la jumătate din toate pisicile infectate pot dezvolta un statut de purtător, în care ele vor continua să elimine particule virale în mod intermitent sau constant. La unele dintre aceste pisici, statutul de purtător poate dura numai câteva luni, dar la un procent mic de pisici, statutul de purtător poate persista toată viața. Pisicile purtătoare pot sau nu prezenta simptome de infecție pe perioada în care acestea elimină în mod activ particulele virale și acestea constituie o sursă importantă de infecție pentru pisicile susceptibile. Pisicile de sex femel care sunt purtătoarele acestui virus pot transmite infecția pisoilor lor nou-născuți.

Cum este diagnosticată o infecție cu calicivirus?

În cele mai multe cazuri, un diagnostic prezumtiv de infecție cu calicivirus se bazează pe semnele clinice, mai ales dacă sunt prezente ulcerele. Un diagnostic definitiv (de confirmare) a calicivirozei nu este intotdeaună necesar, dar va fi recomandat pentru exemplarele de reproducere sau în cazul în care o pisică are o infecție care răspunde slab la tratament.

Diagnosticul poate fi confirmat prin recoltarea probelor de celule și secreții de la nivelul cavității bucale, al nasului sau al ochilor și trimiterea acestor probe la un laborator pentru testarea de specialitate, cum ar fi izolarea virală, identificarea printr-o reacție de polimerizare în lanț (PCR) sau o colorație imunohistochimică. În cazul în care infecția s-a propagat la nivelul pulmonilor, probele destinate examinării pot fi recoltate printr-o procedură denumită lavaj transtraheal. În cazul în care o pisică prezintă simptome bruște de șchiopătură, se recomandă efectuarea radiografiilor pentru a exclude alte cauze ale unei astfel de probleme.

În cazul în care o pisică prezinta simptome respiratorii persistente, medicul dvs. veterinar vă va recomanda teste suplimentare de diagnostic, cum ar fi radiografiile toracice sau craniene, teste de sânge sau examinarea microbiologică cu testele de sensibilitate aferente a secrețiilor anormale.

Cum se tratează caliciviroza?

„Majoritatea pisicilor cu o caliciviroză necomplicată pot fi tratate simptomatic la domiciliu.”

Majoritatea pisicilor cu o caliciviroză necomplicată pot fi tratate simptomatic la domiciliu. Respectiv, medicul dvs. veterinar vă poate prescrie un medicament pentru ochi care va fi aplicat local (la nivelul ochilor), în cazul în care pisica dvs. are o scurgere/secreție oculară purulentă. Deși infecțiile virale nu răspund la medicamentele antibacteriene (antibiotice), antibioticele cu spectru larg pot fi prescrise cu scopul de a preveni infecțiile bacteriene secundare care ar putea complica boala, în special la pisoi. Medicația antiinflamatorie poate fi recomandată pentru a ameliora simptomele articulare. Pisicile care au ulcere persistente pot beneficia de tratamente care modulează sau suștin sistemul imunitar.

Pisicile cu congestie nazală sau a căilor respiratorii pot beneficia de o umidifiere crescută a mediului ambiant, care se poate realiza prin introducerea într-o baie cu aburi timp de 10-15 minute, de mai multe ori pe zi. Pentru a minimiza iritația produsă de secreții, adesea, se dovedește utilă ștergerea acestora de pe față sau de la nivelul ochilor pisicii cu ajutorul unui șervețel umed. Având în vedere faptul că pisicile cu infecții respiratorii vor avea un simț al mirosului diminuat, acestea, adesea, vor avea o poftă de mâncare scăzută – hrănirea cu o hrană extrem de palatabilă (gustoasă) din conservă ar putea ajuta la îmbunătățirea apetitului lor. În unele cazuri, s-ar putea prescrie chiar și un stimulent al poftei de mâncare.

În cazul în care o pisică este deshidratată, slăbită și abătută sau are o formă severă de boală, medicul dvs. veterinar vă va recomanda internarea acesteia pentru efectuarea unui tratament mult mai intensiv, incluzând administrarea intravenoasă a lichidelor și alte tratamente de susținere.

Cum pot fi prevenite infecțiile cu calicivirus?

Ținând cont de faptul că, calciviroza este o boală extrem de contagioasă și că pisicile aparent sănătoase pot fi purtătoarele bolii (mai corect, al virusului), poate fi destul de dificil să evitați expunerea pisicii dvs. la virus. Pensiunile, fundațiile de întrajutorare a animăluțelor, adăposturile de animale și expozițiile feline sunt toate locuri în care pisicile susceptibile pot fi expuse cu ușurință la calicivirus.

Evitarea contactului direct dintre pisica dvs. și alte pisici va reduce foarte mult șansa ca pisica dvs. să contracteze o infecție, în timp ce luarea unor măsuri adecvate de igienă și salubritate, cum ar fi spălarea temeinică a mâinilor înainte și după mângâierea altei pisici va reduce posibilitatea ca dvs. să-i transferați boala pisicii dvs.

Pisicile susceptibile pot contracta o infecție prin contactul direct cu o altă pisică infectată sau prin expunerea la obiectele din mediul ambiant, cum ar fi periile, castroanele de mâncare, litierele, jucăriile pentru pisici sau așternuturile care au fost contaminate cu secrețiile infecțioase. Obiectele care au fost contaminate cu calicivirus pot fi dezinfectate prin înmuierea timp de cel puțin 10-15 minute într-o soluție compusă din înălbitor și apă (1 parte de înălbitor la 32 părți de apă).

„Vaccinurile standard obligatorii care sunt administrate pisicilor includ imunizarea împotriva calicivirusului...”

Vaccinurile standard obligatorii „de bază” care sunt administrate pisicilor includ imunizarea împotriva calicivirusului și vor ajuta la reducerea severității bolii și vor scurta durata/evoluția bolii în cazul în care pisica dvs. este expusă. Pisoii vor avea nevoie de mai multe injectați repetate (rapeluri) dintr-un astfel de vaccin în perioada cuprinsă între vârsta de 6 și 16 săptămâni și cel puțin un alt rapel un an mai târziu. După această serie inițială, vaccinul va trebui să fi repetat în mod regulat, la fiecare 1-3 ani în funcție de situația epidemiologică a regiunii în care trăiți. Este deosebit de important ca înainte ca el sau ea să fie pus(ă) într-o situație cu risc ridicat sau în contact cu alte pisici care ar putea fi potențiali purtători de calicivirus (cum ar fi, o pensiune, un centru de cosmetică și frizerie, o expoziție de pisici) să-i administrați pisicii dvs. un rapel din acest vaccin. Medicul dvs. veterinar vă va sfatui cu privire la programul de revaccinare recomandat pentru propria dvs. pisică.

Celelalte pisici din casă prezintă riscul de a se infecta?

O pisică care are o infecție acută cu calicivirus va putea infecta alte pisici de-a lungul perioadei de incubației, precum și timp de cel puțin 3 săptămâni după apariția simptomelor. O pisică care este o purtătoare de calicivirus poate fi întotdeauna o sursă de infecție pentru alte pisici. Pisicile care nu sunt vaccinare, cele tinere sau cele care au probleme cronice sunt mult mai susceptibile și pot dezvolta o formă gravă de boală. În ceea ce privesc majoritatea tulpinilor de calicivirus, pisicile adulte care au vârsta mai mică de 3 ani sau pisicile care au fost vaccinate în mod corespunzător cel mai probabil, vor face numai o formă ușoară de boală, care s-ar putea remite fără tratament.

Întotdeauna, este prudent și recomandabil ca o pisică nouă să fie ținută izolată de celelalte pisici din căminul dvs. timp de cel puțin 1-2 săptămâni pentru a minimaliza transmiterea calicivirusului sau a oricăror altor boli infecțioase.

Familia mea este în pericol?

Calicivirusul este extrem de specific speciei (ceea ce înseamnă că determină forme clinice numai la feline) și nu reprezintă niciun pericol pentru oameni sau alte specii de animăluțe.